Povestea unei picături de apă!
- Nicu! Nicu!. Nicu!
- Cine mă strigă? întreabă Nicu speriat. Știa doar că este singur în bucătărie.
- Cine mă strigă? întreabă Nicu speriat. Știa doar că este singur în bucătărie.
- Pic, pic, pic. Nu mă lăsa să cad, Nicule, am să alunec pe canal și mi-e frică, prinde-mă.
Baiețelul prinde picătura de apă pe o farfurioară.
- Îți multumesc, Nicule...
- De unde știi cum mă cheamă?
- Să-ți povestesc...
Odată locuiam împreună cu alte picături de apă într-o oală care fierbea pe aragaz. Din cauza căldurii focului, unele picături se prefăceau în aburi. Pe fereastra deschisă, aburii fugeau repede afară și se ridicau sus, sus de tot spre soare. În oală rămânea din ce în ce mai puțină apă.
Baiețelul prinde picătura de apă pe o farfurioară.
- Îți multumesc, Nicule...
- De unde știi cum mă cheamă?
- Să-ți povestesc...
Odată locuiam împreună cu alte picături de apă într-o oală care fierbea pe aragaz. Din cauza căldurii focului, unele picături se prefăceau în aburi. Pe fereastra deschisă, aburii fugeau repede afară și se ridicau sus, sus de tot spre soare. În oală rămânea din ce în ce mai puțină apă.
Acolo sus m-am întâlnit cu alte picături mici, transformate în vapori de apă (tot un fel de aburi). Știi de unde veneam?... Din pământul udat de ploaie, din apa râurilor și chiar din marea cea mare.
Din cauza căldurii dogorâtoare a soarelui, apa se prefăcuse, ca și mine, în vapori de apă.
Acum locuiam împreună un număr foarte mare de vapori de apă și stăteam unul lângă altul. Vântul ne purta încoace și încolo.
Știi cum se numesc grămăjoarele acestea de vapori care se văd pe cer? Nori. Cu timpul ne-am strâns mai mulți unul lângă altul și, împreună cu praful din aer, ne-am transformat din nou în picături de apă.
Am pornit-o cu repeziciune spre pământ. Eram un strop de ploaie. Știi unde m-a aruncat vântul? chiar în Marea Neagră.
Ce frumos mă jucam eu cu nenumăratele mele surori pe crestele valurilor!
M-am apropiat de țărm și tu, care erai pe plajă, ai intrat în apă și m-am prins de brațul tău. Dar vai... nici nu m-ai observat. Din cauza soarelui dogorâtor, m-am evaporat din nou. Și iarăși sub forma de vapori de apă, într-un nor mare; vântul m-a purtat în înaltul cerului. Ploaia m-a aruncat pe pământ, iar din el m-au luat plantele, insetate. Le-am ajutat să crească și să rodească.
Ah, stai să-ți povestesc ce mi s-a întâmplat într-o iarna...
Eram sus, de tot, în văzduh, cu alte picături de apă. Ne-am îndreptat apoi spre pământ. Pe drum ne-a cuprins un frig teribil. Ne-am pus haine pufoase, albe și am început să ne jucăm plutind încet.
Te-am recunoscut într-un grup de copii care strigau: ninge! ninge!... și m-am așezat pe mănușa ta albastră. Eram atunci un fulg de zăpadă. Ai suflat spre mine. Mi-era cald. Mi-am aruncat haina cea albă și am devenit din nou o simplă picătură de apă.
Dragul meu prieten noi ne-am întâlnit de mai multe ori. Într-o dimineață de vara m-ai găsit aninat pe o fereastră de o frunză fiindcă... În nopțile de vară, când vaporii de apă ating frunzele reci, ei se prefac în stropi mici de rouă... Iar într-o dimineață de toamnă ai privit bruma și n-ai știut ca și eu mă găsesc acolo.
Nicușor, aș putea să-ți povestesc multe, multe din peripețiile mele.
Odată am intrat în pământ de unde am ieșit afară formând cu alți frați un izvor.
Oamenii captează apa din aceste izvoare și o duc prin țevi la robinetele din bucătărie și baie. Pe acest drum am ajuns și eu la tine. Dar... Nicușor, nu vezi ce mică am rămas? Mă evaporez...
- Mai stai puțin, te rog, Pic!
Spune-mi, când ne mai vedem?
Bibliografie
http://www.copilasul.com/povesti-povestiri/POVESTEA-UNEI-PICATURI-DE-APA-de-M-GHIVIRIGA-BM-COM.php